Noutati

Cuvant de incheiere al finalului de an scolar 2019-2020

Dragi elevi și părinți,

Am ajuns la finalul unui nou an școlar, prilej pentru noi, cadrele didactice, de a trage linie și de a vedea unde ne situăm. Suntem mândri să vă spunem că a fost un an rodnic, dar extrem de dificil spre final, din cauza perioadei de pandemie, care ne-a forțat să ne desfășurăm activitatea ”altfel” decât eram cu toții obișnuiți. Cu toate acestea, a fost un an cu rezultate mărețe, în care cei mai mulți dintre elevi au evoluat, atât pe planul cunoștințelor despre natură și om, matematică și limba română, muzică și arte plastice etc., cât și pe plan afectiv-emoțional. Părinții ne-au fost permanent alături, transmițându-ne constant feedback-uri, în care au apreciat modul în care a decurs viața Școlii.

Am avut parte, cadre didactice și elevi, de nenumărate ocazii în care ne-am cunoscut mai bine, am legat prietenii speciale, am învățat multe lucruri împreună. În mod constant, pe pagina de facebook a școlii am postat nenumărate fotografii cu micuții noștri, captați de tot soiul de activități; acestea, imaginile, vorbesc de la sine atât despre bucuria trăită de ei, cât și despre implicarea personalului didactic și auxiliar în evoluția lor armonioasă sub toate aspectele.

Atât elevii Premium, deja experimentați, cât și noii elevi Premium, cei ai Clasei pregătitoare, au fost bucuroși să învețe și, în același timp, să își trăiască viața de școlar cu intensitate, autentic, vibrant, urcând pe treptele autodevenirii și autoafirmării. Elevii au descoperit sau, după caz, aprofundat tainele celor două tărâmuri esențiale din Poveste: ”Tărâmul cifrelor” și ”Tărâmul literelor”, iar cu ajutorul creioanele le-au transformat, în fiecare caiet, într- o comoară, pe care o vor umple, în anii ce urmează, cu vise, speranțe, împliniri, dar și…amintiri! (Vă amintiți povestea noastră de la Deschiderea anului școlar?)

Şcoala Gimnazială INTERNATIONAL PREMIUM SCHOOL OF BUCHAREST a reușit să creeze şi să menţină acea comunitate academică în care atât elevii, cât şi cadrele didactice au format Familia PREMIUM, şi asta deoarece obiectivul principal al şcolii rezidă în obținerea performanței școlare și a excelenței școlare prin stimularea dragostei și motivației pentru învățare a elevilor şi crearea echilibrului dinamic între colaborare și competiție școlară.

Școala nu este doar despre învățare, ci este despre educație! Iar educația nu este doar despre cunoștințe și competențe, ci despre modelare și susținere, măsurabile în forța cu care copiii și tinerii aduc prospețime și puterea creativității, științei și culturii în comunitate.

La Școala gimnazială INTERNATIONAL PREMIUM SCHOOL OF BUCHAREST, elevii premium învață și se educă în acest fel, deschiși către sine, dar și către comunitate; comunică cu elevi din alte școli, „ambasadori” ai universalității cunoașterii și colaborării umane; fac schimb de experiențe și își dezvoltă personalitatea.

După cum ați observat, Școala Gimnazială INTERNATIONAL PREMIUM SCHOOL OF BUCHAREST reprezintă mai mult decât o instituție de instruire cognitivă. Școala Premium reprezintă o comunitate care se naște și trăiește pentru educație. Iar educația are fațete diverse, care se îmbină perfect, ca piesele unui puzzle, redând imaginea unitară a copiilor educați (în adevăratul sens al acestui concept) și, mai mult decât atât, mândri de educația lor! IPSB reprezintă The New Voice of Learning!

A fost, în același timp, un an atipic, cum nu am mai trăit niciodată, niciunii dintre noi. Pandemia de SARS-CoV-2 a lovit fulgerător întreaga țară, întregul mapamond. Cu toții am trăit sentimente de neputință, panică, frustrare, am realizat cât de mici suntem în fața provocărilor aproape apocaliptice pe care bios-ul ni le pune în față, frust, pe nepusă-masă. Am învățat, fie că am vrut, fie că nu să trăim ”altfel”, să acceptăm că nu ne mai putem vedea, îmbrățișa, să stăm aproape permanent în casă. Elevii nu și-au mai putut întâlni prietenii de la Școală timp de aproape un semestru. Personalul didactic și auxiliar al școlii a pătimit, la rându-i, teribil. Și nouă ne-au lipsit enorm elevii în ultimele trei luni! În același timp, ne-am familiarizat tot mai mult cu un nou concept, acela de învățare on-line. Deși mai dificil de implementat în activitățile cu școlarii mici și foarte mici, am făcut tot ceea ce am putut uman pentru ca distanța dintre noi să fie una doar fizică, nu și socială! În acest context, am avut ocazia de a interacționa mult mai mult nu numai cu copiii noștri, ci și cu părinții, bunicii, frații, verișorii, prietenii lor. Am împărtășit împreună bucurii și emoții, momente de cumpănă și victorii personale, sentimente de disperare și aspirații către o lume mai bună!

În timp ce aceastӑ învӑțare la distanțӑ (Distance Learning) reproduce învățarea la fața locului, profesorii noștri au oferit o instruire adecvatӑ care să permitӑ elevilor să îndeplinească standardele așteptate într-un mediu online. În absența relaționării față în față cu elevii, în contextul fizic al clasei, am trecut printr-un proces de adaptare, flexibilizare și meta-învățare. Cu alte cuvinte, am exersat alături de elevi și am fost modele pentru aceștia pentru a ne îmbunătăți exact acele laturi pe care le cere viitorul care vine…astăzi. Chiar și în această dificilă perioadă, la Şcoala Gimnazialӑ INTERNATIONAL PREMIUM SCHOOL OF BUCHAREST a sunat clopoțelul în fiecare dimineațӑ! Am continuat împreunӑ, în mediul on-line, sӑ oferim aceeași educație de înaltă calitate și să ne îndeplim misiunea noastră, în contextul în care școala ”fațӑ în fațӑ” a fost închisӑ. În astfel de circumstanțe, angajamentele noastre au fost acelea de a oferi un mijloc alternativ de educație sub forma unui plan de învățare la distanță, fie cӑ am folosit Platforma Adservio pentru fișele de lucru, Platforma zoom.us pentru ședințele cu cadrele didactice din fiecare dimineațӑ, Platforma Neolms pentru instruirea cadrelor didactice, tutorialele de pe canalul propriu Youtube sau rețele de comunicare video, astfel încât am putut să-i vedem pe copii, elevii noștri premium și sӑ îi simțim și mai aproape de noi!

În mod cu totul special, vrem să transmitem acum un mesaj de și din suflet elevilor premium. Suntem deosebit de mândri de voi, de tot ceea ce ați realizat pe parcursul acestui an petrecut alături de noi! Vă așteptăm cu mult drag să reveniți și în anul școlar 2020-2021, să aveți continuitate în cadrul International Premium School of Bucharest, o școală în care abordarea relației triadice elev-profesor-părinte este, dacă nu unică, cel puțin specială!

Vă suntem alături și în anul școlar ce urmează, așteptându-i pe cei ce frecventează deja International Premium School of Bucharest, pe absolvenții Grădiniței cu program prelungit Prietenii Mei, dar și pe alți copii ce-și doresc să devină elevi premium și vă asigurăm că toți copiii dumneavoastră vor fi tratați, ca întotdeauna, cu profesionalism desăvârșit, vor fi învăluiți în iubire și vor lega prietenii trainice la școala noastră!

În încheiere, vă aducem la cunoștință și faptul că înscrierile la Școala noastră continuă! (Detalii regăsiți pe pagina web a școlii www.scoalapremium.ro). De asemenea, puteți programa oricând, de luni până vineri, în intervalul orar 900-1700 o vizită la noi, pentru un tur complet al spațiului nostru educativ.

Vă dorim tuturor multă sănătate, priviți cu optimism spte viitor, copiii noștri merită tot ce este mai bun în lumea aceasta!